sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Ceas aniversar la Facultatea de Filosofie din Bucureşti








La sfârşitul săptămânii (13-14 noiembrie) trecute la librăria Cărtureşti, Facultatea de Filosofie din Bucureşti a marcat o dublă sărbătoare:
-un secol şi jumatate de existenţă (150 de ani) şi
-zilele filosofiei.
Prima zi, sâmbata, 13 noiembrie, a fost dedicată lansării voumului ,,Filosofia ca mod de viata, semnată de către asist. dr. Cristian Iftode (apărut la Editura Paralela 45, Bucuresti, 2010) şi dezbaterii intitulată ,,Filosoful, tinichigiul si societatea”, referitoare la rolul filosofului în societate.
Cristian Iftode uneşte în cartea ,, Filosofia ca mod de viaţă” originalitatea cu originitatea adică arată cum se poate trăi şi dialoga în mod autetic filosofic. O prezenţă deosebită a fost marcată de către actorul Eusebiu Ştefănescu, unchiul lui Cristian Iftode. Acesta a încântat auditoriul şi a precizat că nepotul avea înclinări filosofice din fragedă copilărie. Totuşi chiar dacă destul de tânăr, Cristian Iftode a reuşit prin această carte să contureze un punct de vedere propriu în care filosofia devine o terapie văzută ca viziune principială ce ordonează moral viaţa. Acest punct de vedere moral îl duce pe autor la concluzia că filosoful îşi poate asuma trăirea creştină pentru că a fi creştin înseamnă a fi liber iar filosoful se distinge prin excelenţă prin starea de asumare a libertăţii.
Sesiunea dezbaterii ,, Filosoful, tinichigiul si societatea” a fost dechisă de către Prof. Univ . dr Romulus Brâncoveanu, Decanul Facultăţii de Filosofie de la Universitatea Bucureşti, care a arătat că este timpul, după 150 de ani de existenţă a acestei instituţii academice, să marcheze o victorie în sensul că a fost introdusă meseria de filosof în nomenclatorul de meserii. Apare posibilitatea conturării consilierii filosofice care reprezintă învăţarea dialogului filosofic, plecând de la problemele cotidiene.
Manifestarea din ziua de duminică, 14 noiembrie, a fost deschisă prin lansarea volumului de studii ,, Cuvinte, teorii şi lucruri Quine în perspectivă”, coordonat de către Prof. Univ Dr, Mircea Dumitru, Prorector la Universitatea Bucureşti (apărut anul acesta la editura Pelican). Coordonatorul studiului a arătat că nu este o carte pur comercială dar editarea ei a fost impusă de către rolul dascălului care are menirea de a forma studenţi, masteranzi şi doctoranzi. Cartea reprezintă rezultatul colaborarii dintre profesori de la Facultatea de Filosofie de la Universitatea Bucureşti precum şi de la prestigioase universităţi din Australia şi S.U.A. Este de remarcat evocarea Prof. Univ. Mihail Radu Solcan care a avut deosebita ocazie de a vorbi cu Willard Van Orman Quine într-o vizită făcută în 1991 în SUA . Întâlnirea cu ,,Zeul de la Harvard” a fost tulburătoare. Apoi a venit rândul Prof. Univ. Dr. Ilie Pârvu care a subliniat că a purtat o corespondenţă judicioasă cu ,,Zeul Quine” care dorea să fie informat în amănunt despre modul cum îi sunt traduse scrierile în limba română.
Partea a doua a fost reprezentată de către dezbaterea ,,Filosofie şi dezbatere publică”. Printre interlocutori a fost şi Toader Paleologu care a vorbit despre dificultatea filosofului de a se adapta la viaţa parlamentară precum şi despre filosofia în context cât şi despre avantajele sistemului monarhic. În finalul conferintei Toader Paleologu a propus înfiintarea unui club de filosofie cu şedinţe lunare. S-a conturat concluzia necesităţii unei dezbateri etice în viaţa sociatăţii care a arătăt Prof. Univ. Adrian Iliescu ar fi trebuit să ducă totuşi la asanarea morală a lumii postcomuniste. E însă prea târziu pentru asemenea clarificări conceptuale iar atunci filosofia devine doar un mod de viaţă, specific trării intelectuale. O prezenţă indedită a fost cea a jurnalistului Eugen Istodor de la Academia Caţavencu care arătat că, din nefericire, în viaţa publică există mitocănie şi comunicare dar nu există o veritabilă dezbatere publică.
Concluzia acestor două zile de dezbateri ar fi că filosofia are rolul de a-i determina pe oameni să gândească mai bine.
Au consemnat Adriana Mihaela Macsut şi Stefan Grosu
(Foto: Ştefan Grosu)

joi, 11 noiembrie 2010

De la libertate la democraţie în accepţia Principelui Radu



La sfârşitul lunii octombrie (mai exact pe 28 octombrie) Principele Radu a susţinut la Universitatea ,,Stefan Cel mare” din Suceava o conferinţă despre libertate şi democraţie, noţiuni care în înţelegerea comună se confundă.
Anii care a trecut după 90 nu au pus deloc accentul pe cultură şi pe promovarea elitelor. S-a promovat o pseudo-cultură facilă, de consum ajungându-se la adevărate confuzii între libertate şi democraţie. Se poate afirma că democraţia este un regim politic dar starea de libertate este greu de definit pentru că implică,aşa cum a subliniat Principele Radu, un exerciţiu spiritual prin care elite-le se implică efectiv în viaţa cetăţii. Libertatea nu poate exista aşadar fără elite iar elitele se construiesc în universităţi. În acest mod Principele Radu a definit ce înseamnă şi ce reprezintă libertatatea în accepţia leader-ship.
Alteţa Sa, Principele Radu precizează că discursul ţinut la Universitatea din Suceava a fost ,,despre diferența dintre libertate și democrație în practica universitară” argumentând că universitatea în calitate de ,,instituție, nu are legătură cu democrația, ci cu libertatea” întrucât ,,este un spațiu liber atât în plan organizatoric, cât și în plan academic” (citatele sunt preluate conform http://www.princeradu.ro/news/687/17/Vizita-la-Suceava-si-Falticeni/)
Auditoriul a fost format din cadre didactice şi studenţi de la Universitatea din Suceava precum şi din participanţii la Conferinţa Internaţională Phaede (Filosofia Ingineriei şi Artefactului în Era Digitală). Pentru auditoriul care a avut bucuria de a participa la conferinţa princiară a fost o bucurie. Principele Radu i-a felicitat pentru munca de apostolat care o duc pentru promovarea culturii arătând că profesionalismul uneşte iar dilentantismul dezbină.
Ştefan Grosu
P.S.Semnatarul articolului, regalist prin tradiţia familiei a avut deosebita onoare de a participa la această conferinţă. Îi mulţumesc pe această cale Alteţei Sale Principele Radu al României pentru discursul remarcabil pe care l-a ţinut la Universitatea din Suceava. Este timpul după două decenii de democraţie să renunţăm la dilentatism şi să realizăm o veritabilă reformă culturală prin întoarcerea la adevăratele valori culturale. Sper că voi trăi ziua fericită când România va deveni monarhie. Cred ca numai crezul monarhiei ne mai poate salva ţara de căderea în lumea imposturii şi a non-valorii.

vineri, 5 noiembrie 2010

Conferinţă de singularitate la nivel înalt

Şfârşitul lunii octombrie (26-30 octombrie) a marcat la Universitatea din Suceava conferinţa internaţională Phaede (Filosofia Ingineriei şi Artefactului în Era Digitală), având ca temă Ingineria singularităţii (lucrările au avut loc în limba engleză) – eveniment ştiinţific remarcabil în viaţa Universităţii şi în Bucovina.
Manifestarea, a precizat prof. univ. dr. Viorel Guliciuc, coordonatorul acesteia, constituie a doua ediţie a conferinţelor PHEADE (Filosofia Ingineriei şi Artefactului în Era Digitală), organizate de Catedra de Filosofie, Ştiinţe Sociale şi Politice a universităţii sucevene, în colaborare cu Societatea Română de Filosofie, Inginerie şi Tehnoetică (,,născută” la Suceava). Prima conferinţă care a avut loc în 2009 a fost încununată cu un volum publicat de prestigioasa Cambridge Scholar Publishing. Conferinţa din 2010 a reunite pe plaiul bucovinean prestigioase
personalităţi contemporane având cercetări în domeniul roboticii, nanotehnologiei, ingineriei genetică (din Brazilia, Canada, Franţa, India, Israel, Italia, Japonia, Mexic, Rusia, S.U.A. şi bine- înţeles România), cadre didactice universitare, doctoranzi, cercetători uindependenţi, în total un număr de circa 50 de participanţi.
Mentorii evenimentului au fost profesorii universitari Emilia Guliciuc şi Viorel Guliciuc.
La conferinţă au susţinut referate participanţii care sunt veritabile personalităţi ale domeniului filosofiei şi ingineriei, cadre didactice universitari şi cercetători din Brazilia, Israel, India, Fran- ţa, Italia, Anglia, precum şi din Canada şi Mexic (online), dar, fireşte, şi din ţară, şi din Suceava.
Workshopul a fost inaugurat de către prof. univ. dr. Sorin-Tudor Maxim, cancelarul Universi- sităţii din Suceava, care a arătat că este încântat de prezenţă foarte numeroasă şi valoarea aca- demică a referenţilor.
Leimotivul conferinţei a fost singularitatea, un concept din futurologie referitor la impli- cațiile pe care le are progresul tehnico-științific foarte accelerat pentru specia umană. Viitorul de fapt este déjà aici iar specia umană trebuie să se adapteze din mers la o dezvoltare exponenţială. De exemplu în România se scria încă cu maşini de scris iar informatica era un domeniu încă science-fiction iar acum arată prof. univ. Dan Milici ( de la Universitatea din Suceava, partici- pant la conferinţă) se vorbeşte de soft computaţional ca metodă educaţională.
Original a părut discursul în plen al prof. univ. Florin Munteanu din Bucureşti care într-o engleză americană, desprinsă din filmele de acţiune, care a încercat să stabililească o legătură ,,haotică” între inginerie, etică, singularitate şi new-age.
O surpriză deosebită a fost discursul lui Kuruvilla Pandikattu, conf. univ. dr. la Institutul Papal din Poona şi director adjunct al Institutului Indian de Ştiinţă şi Religie (Indian Institute of Science and Religion) care a punctat în mod clar implicaţiile tehnoeticii în domeniul singulari- tăţii . De precizat că filosoful indian este un discipol al specialistului de nivel mondial în istoria religiilor, Mircea Eliade, iar lucrarea lui de doctorat a filosofului Indian e dedicată hermeneuticii lui Paul Ricoeur.
Punctul forte a fost prof. univ. Marcelo Dascal, de la Universitatea din Tel-Aviv (un specialist recunoscut la nivel mondial pentru cercetările sale filosofice) care a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii ,,Ştefan cel Mare”. Evenimentul a avut loc pe 28 octom- brie 2010, ora 9,00 . De remarcat că Marcelo Dascal, este născut în Brazilia, din părinţi origi- nari din Bucovina (tatăl a urmat liceul la Rădăuţi). Cadrul solemn a reunit în Aula Rectoratului la prezidiu pe prof. univ. dr. ing. Adrian Graur, rectorul universităţii sucevene, prof. univ. dr. Sorin-Tudor Maxim, cancelarul Universităţii sucevene, prof. univ. dr. Teodor Dima, de la Universitatea ,,Al.I. Cuza” din Iaşi, prof. univ. dr. Aurel Codoban, de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Ştefan Purici, decanul Facultăţii de Istorie şi Geografie a Universităţii din Suceava, în centru manifestării fiind prof. univ. dr. Marcelo Dascal de la Universitatea Tel-Aviv din Israel iar în sală fiind pe participanţii la Conferinţa PHEADE 2010 precum şi cadre didactice şi studenţi.
Se impune o scurtă prezentare a laureatului. Marcelo Dascal este şi licenţiat în inginerie electrică al Universităţii Sao Paolo din Brazilia. Personalitatea ştiinţifică a fost ilustrată de căre
complexa Laudatio prezentată de Sorin Tudor Maxim. Studiile sale în filosofie de studiul se axează îndeosebi pe controverse şi importanţei lui Leibniz în istoria filosofiei, filosofiei limba- jului, filosofiei ştiinţei. Actulamente, Marcelo Dascal este profesor la Universitatea din Tel Aviv. A predat la universităţi din SUA, Brazilia, Mexic, Franţa, Italia, Portugalia, Elveţia, şi a deţinut importante funcţii de cercetare. Este preşedinte al Asociaţiei de Filozofie Noul Israel şi al Aso- ciaţiei Internaţionale pentru Studiul Controverselor. În 2003 şi 2008 a fost ales şi reales membru în Comitetul de conducere al Federation Internationale des Societes de Philosophie (FISP).
Marcelo Dascal are şi o bogată activitate editorială: este co-fondator şi redactor al revistei filozofice internaţionale „Manuscrito” (Campinas, Brazilia), fondator şi editor a două serii de cărţi în ebraică şi co-editor al unei serii de carte în limba engleză.
Modest, Marcelo Dascal a mulţumit pentru distincţie şi a mărturist auditoriului ataşamentul sufletesc faţă de Bucovina, locul naşterii tatălui său precum şi pritenia şi respectul faţă de iniţiatorul şi coordonatorul conferinţelor internaţionale PHEADE, prof. univ. dr. Viorel Guliciuc şi preţuirea faţă de lumea academică suceveană şi din România. Emoţionat de aplauzele şi solemnitatea momentului, proaspătul Doctor Honoris Causa al Universităţii ,,Ştefan cel Mare, Marcelo Dascal, şi-a împărtăşit fericirea cu soţia şi cei 8 universitari şi cercetători bra- zilieni care au dorit să fie de faţă la ceremonialul înaltului titlu,
În aceiaşi zi au susţinut connferinţe reputaţi filosofi despre singularitate Luciano Floridi şi Lorenzo Magnani.
De menţionat conferinţa în plen a prof. Univ. dr. Aurel Codoban (Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca) care a vorbit despre privind identitatea şi diferenţa în realiatea virtual. Au urmat Colin T.A. Schmidt, conf. univ. dr. şi cercetător la Universitatea Maine (Le Mans- Laval) Lorenzo Magnani, University din Pavia & Guangzhou, prof. univ. dr Ana Carolina Regner, Universitatea Vale do Rio dos Sinos care au insistat pe necesitatea adaptării omului la impactul singularităţii. Apoi prof . dr Mihai Valică a prezentat un punct de vedere strict-modo ortodox referitor la omul văzut între imago Dei, filosofie, tehnologie şi apocalipsă.
Conferinţele împărite pe secţiuni fost susţinute de către Ionel Ciprian Alecu Bogdan Baghiu Ana Bazac Razvan Buzatu Mircea Bejenar, Georges Charpenthier, Alexandu Caragea, Felicia Ceauşu. George Ceauşu, Horia Costin Chiriac, Dorel Cernomazu, Claudio Dascal, Vasile Demciuc, Petar Gramatikoff , Stefan Grosu, Ionut Isac, Byron Kaldis, Konstantin Khroutski, Adriana Mihaela Macsut, Dan Milici, Mariana Milici, Gabriela Platon, Alina Popa, Dorin Popa, Bogdan Popoveniuc, Daniela Pet Rosel, Sheldon Richmond, Marian Taranu Traian-Dinorel Stanciulescu, Kayo Uejima, Niadi Cernica.
Lucrările au fost împărţite în mai multe secţiuni, desfăşurate pe trei zile:
-secţiunea despre ferestrele şi feţele singularităţii coordonată de către cercetătorul clujean Ionut Isac (care a susţinut o lucrare despre superinteligenţă şi singularitate) şi de către ,,cancelarul” universităţii sucevene, Tudor Sorin Maxim (care a prezenat o lucrare despre etica prospectivă) şi Dan Milici (având o conferinţă despre legătura dintre performanţa sportivă şi tehnologie);
-secţiunea minte, identitate şi singularitate coordonată de către Dorin Popa (care a prezentat o lucrare despre negocierea identităţii în lumea virtuală);
-secţiunea stranietăţii umanismului atribuită lui Florin Munteanu care avut un efectiv circuit restrâns membrilor cercului de ştiinţa complexităţii din Bucureşti care încearcă să facă din analiza asupra new-age o ştiinţă;
-secţiunea Dumnezeu, Singularitate şi Apocalipsă, coordonată de către Traian Dionorel Stânciulescu (care a prezentat o lucrare despre legătura dintre metafizică şi singularitatea creativităţiii);
-secţiunea umanitatea în faţa erei tehnologiei coordonată de către Ionuţ Isac şi
-secţiunea despre viitorul umanităţii într-o lume tehnologică supervizată de către Bogdan Popoveniuc (care a avut un referat despre psihologia singularităţii).
Lucrările au fost închise cu o secţiune în plen care a reunite trei conferinţe susţinute de către:
-Anna Carolina Regnier care a prezentat o lucrare despre legătura dintre Darwinism şi singularitate,
-Ademar Ferreira care a conferenţiat despre relaţia dintre singularitate şi robotică şi
-Claudio Dascal care a făcut consideraţii despre modul de interacţiune dintre singularitate şi ingineria telecomunicaţiei.
Frumoasele studente de la Facultatea de Filosofie a asigurat oficiul PR alături de către lector. Dr. Bogdan Popoveniuc şi asist. Dr. Mariu Cucu fiind supervizaţi de către maestrul de cere- monie prof. univ. dr. Viorel Guliciuc. Fotograful oficial al manifestării a fost Mircea Nanu-Muntean.
Un moment deosebit al manifestării a fost vizita la mănăstirile Putna, Voroneţ şi Suce- viţa. Participanţii au păşit astfel îm lumea spiritualităţii bucovinene. Meditaţia despre singula- ritate trebuie totuşi făcută într-o accepţie care să nu îl rupă pe om de Dumnezeu pentru că omul este creatură iar divinitatea este creatoare.
Conferinţa s-a şfârşit acum dar întrebările rămân:
-care este limita până unde poate merge simbioza cu artificialul fără să afecteze umanul,
-care este limita până unde poate fi apelată tehnologia în medicină şi inginerie,
-cât poate ,,artefactul” să prelungească viaţa trupului uman,
-care este viitorul indistincţiei şi distincţiei artificial-natural.
-care este urmarea unei dezvoltării tehnologiei umane dacă nu ţine cont de ,,umanitatea” şi complexitatea fiinţei umane.
Cercetătorii singularităţii descriu un viitor în care specia umană va fi împărţită în două:
-deţinătorii care au inteligenţă superioară şi ar putea trăi sute de ani, şi
-nondeţinătorii, care rămân blocaţi în formele tradioţionnale, corporale de existenţă.
Acest viitor al singularităţii se întrevede a fi o versiune „Frankenstein", în care oameni încearcă a se juca de-a Dumnezeu. Există teama că inteligenţa artificială care ar ajunge să subjuge omenirea. Aceste nelinişti despre viitorul desacralizat şi rupt de divinitate al omenirii au fost îm-părtăşite auditoriului de către călugariţa de la Voroneţ, Gabriela Platon (drd în filosofie).
Deja savantii caută universuri virtuale paralele prin experiementele lor. Universul compu- taţional este déjà aici iar omul conectat la diferite reţele de socializare este o realitate. Pare că lumea a devenit un imens sat planetar. Încotro curge totuşi viitorul omenirii pentru că aşa cum spunea Parmenide ,,totul curge”. Paradigma filosofică a viitorului va fi tocmai singularitatea iar în acestă provocarea a viitorului omul trebuie să fie, aşa cum spunea în vechime Protagoras, măsura tuturor lucrurilor.
Au consemnat Adriana Macut şi Ştefan Grosu (care a realizat şi fotografiile).

P.S.1) Pentru ca virtualii citorii să poată intra în atmosfera conferinţei vă prezentăm două linkuri:
-cu programul ştiinţific http://www.goldenideashome.com/pheade2010/Scientific%20Program%20PHEADE%202010.pdf
- cu rezumatele referatelor prezentate
http://www.goldenideashome.com/pheade2010/Book%20of%20abstracts%20-%20PHEADE%202010.pdf
Vă urăm lectură plăcută!
P.S.2) Singularitatea rămâne o povestire despre viitor dar şi o modalitate prin care viitorul ne proviacă să gândim o nouă abordare etică. Subsemnaţii (Adriana Macsut şi Ştefan Grosu) au prezentat la această manifestare un referat despre singularitate şi bioetică.

marți, 27 iulie 2010

Sighişoara a vibrat în ... ritmul cavalerilor




au consemnat Adriana Mihaela Macsut şi Ştefan Grosu
În perioada 23-25 iulie a avut loc la Sighişoara a XVIII-a ediţie a Festivalului de Artă Medievală. Începând din anul 1992, în fiecare vară, timp de trei zile, vechea cetate sighişorană retrăieşte în spirit medieval. Ediţia din anul 2010, desfăşurătă sub deviza „ Întoarcerea Cavalerilor” a marcat astfel majoratul acestei manifestării care de 18 ani încearcă să creeze o punte între prezentul tumultuos şi misterioasele tradiţii romantice.
„Întoarcerea Cavalerilor” a fost regizată de către Liviu Pancu care a fost maestru de ceremonii pentru 320 de cavaleri organizaţi în treispezece ordine cavalereşti:
-1) Ordinul Cavalerii de Mediaş,
-2) Cavaleri Cetăţilor Bârsei,
-3)Ordinul Cavalerilor Claudius Dei,
-4) Ordinul Cavalerii Argotica,
-5) Dragonii de Trasilvania,
-6) Ordinul Cavalerilor Lup,
-7) Cavalerii Csabafiak,
-8) Paladiii de Terra Mediaş,
-9) Garda de Bistriţa,
-10) Ordiul Basarabilor,
-11) Ordinul Muşatinilor,
-12) Arcaşii de Suceviţa şi
-13) Ordinul Cavalerilor Cerb.
Fiecare ordin a avut amenajată o tabără iar fiecare cavaler a fost însoţit de către o domniţă. Cavalerii au animat cetatea cu prezentări de arme şi turniruri iar frumoasele domniţe au dansat în ritm de menuet. Eroismul bravilor cavaleri a fost prezentat de către străvechiul penel cronicăresc ... reînviat la Casa cu Cerb supranumită Casa Cronicarilor. Hrisoavele medievale au fost ... redeschise iar astfel au apărut la rampă Cavalerii Mesei Rotunde, Maeştri Artelor Marţiale, Samuraii, Cavaleri lui Gingiz Han, Bravii Apaşi etc. Conferinţele de la Casa cu Cerb au prezentat o incursiune în romantica lume cavalerească văzută pe trei continente:
-1)Europa,
-2) Asia şi
-3) America.
Nu s-a admis în cetate decât muzică medievală. Romanticele acorduri medievale au fost interpretate de către menestreli reuniţi în cinci suite
-1) Crabucos (Portugalia),
-2) Domen est Omen,
3) Pontice,
-4 ) Lyra şi
-5) Cerpiscore.
Cetatea a fost luată cu asalt de peste 15 000 de turişti atât din ţară căt şi din străinătate. Mulţi dintre ei au aflat de Festival de pe internet. Din nefericire presa preocupată mai mult de... senzaţional nu a marcat aproape deloc acestă manifestare. La fel de neinteresate de Festival s-au aratat a fi şi autorităţile centrale de cultură şi turism. Primarul Ioan Dorin Dăneşan a făcut eforturi ... disperate pentru ca acest Festival Medieval sighişorean să aibă loc şi speră ca în viitor să transforme festivalul în ... carnaval „Ne bucurăm că am reuşit să facem această a XVII-a ediţie. Ar fi fost un genocid cultural să nu aibă loc. Visez ca acest festival medieval de trei zile să devină carnaval medieval de o săptămână. Să nu uitam că brandul de festival medieval aparţine Sighişoarei şi mă bucur că au apărut clone la Sibiu, Mediaş, Braşov. Imnul însă se cântă doar pentru primul loc”.
Lumea pare devorată de ură, violenţă, incultură, impostură iar întoarcerea la valorile vremurilor romantice ale domniţelor şi cavalerilor oferă o rază de speranţă. Cei peste 15 000 de oaspeţi care au populat cetatea sighişoareană au arătat că eroismul cavaleresc încă nu a murit. Maestrul Cavaler Liviu Pancu a vrut ca această prin această Reîntoarcere a Cavalerilor să învie romantice valori medievale precum: adevărul, dreptatea, frumuseţea.
Actorii care au realizat animaţia medivală, chiar dacă au fost plătiţi foarte puţin, şi-au jucat rolurile cu dăruire iar ... dincolo de prezenţa fizică şi actoricească au participat din inimă pentru că au dorit să realizeze un festival medieval ... care să coboare printre oameni.
Dar.. după trei zile cu ploaie şi soare, aşa cum consemnează în cronica primăriei, Anca Raţiu, povestea s-a sfârşit şi ne gândim deja la următoarea ediţie dar zidurile parcă mai răsună încă de acordurile şi ambientul festivalului.

sâmbătă, 10 iulie 2010

Şcoala de Păltiniş, paideia (παιδεία) pentru pentru un nobil – boxeur de Adriana Mihaela Macsut



În accepţia lui Constantin Noica, educaţia ( adică paideia în limba greacă nu reprezin- tă nu mai o simplă formare în sistemul de învătământ tradiţional ci se constituie a fi o verita- bilă devenire ontologică, în spiriul Paideea din vechea Academie a lui Platon. Începând din anul 1975 şi până la moartea sa, sur- venită pe 4 decembrie 1987, gânditorul neoplatonician, Constantin Noica se retrage la Păltiniş spre a se dedica filosofiei. Locuinţa sa, o cabană mo - destă, se transformă treptat în loc de pelerinaj pentru tinerii insetaţi de cultură. Apare astfel un centru al dialogului socratic dintre Maestrul Noica, în calitate de mentor filosofic şi dis- polii săi care sunt însetaţi să aprofundeze valorile culturale prin educaţie, în sensul adânc de paideia în vederea devenirii întru fiinţă. Şcoala de la Păltiniş se situează din proiectul noician potrivit căruia cultura a este o modalitate de a evada din gulagul comunist şi de a merge pe drumul greu al devenirii fiinţiale după reperele paideice ale axiologiei culturale clasice.
Biografii oficiali nu ştiu totuşi că printre discipolii ei virtuali se numărau şi membrii lotului naţional de box- juniori, care pe atunci făceau cantonament în acea zonă. În perioada cantonementelor ( anii 79- 83 ) membrii lotului naţional de box juniori, Constantin Noica şi discipolii noicienii deveneau consăteni la Păltiniş. Tinerii boxeuri treceau timizi pe lângă ca- bană şi nu aveau curajul să intre dar citeau cu nesaţ oepera noiciană. Crucea culturii părea a fi mai grea decât loviturile unui meci de box dar ei aveau nevoie de un antrenor cultural-spi- ritual care să le spună: ,,aruncă-te în larg, n-ai să te îneci” care tradus în limbajul ringului aruncă-te în ring şi boxează fără teamă. Cuvintele lui Noica îi pregăteau pentru victorie. Noi- ca însuşi îi admira pe frumoşii atleţi care se antrenau la Păltiniş dar nu avea curaj să se apropie de ei.
O întâlnire emoţionantă a avut loc la Suceava pe 10 iulie 2009, la conferinţa filosofică ,, Noica după Noica” (sub coordonarea prof.univ.dr Emilia Guliciuc şi prof univ dr Viorel Gu- liciuc) între Octavian Nicolae, prietenul de suflet al Constantin Noica şi Ştefan Grosu ( fost component al lotului naţional de box juniori din acea perioadă, câştigător al Cupei Prietenia, trofeu suprem al Camionatului de box al ţărilor Socialiste de atunci). Octavian Nicolae actual- mente s-a stabilit la Păltiniş să aibă grijă de mormântul prietenului său: ,,Pentru voi Noica a fost un filosof dar pentru mine a fost un prieteen de suflet, cel mai bun prieten al meu şi stau să am grijă de mormantu lui”. Ştefan Grosu, licenţiat în teologie catolică, a continuat să stu -dieze filosofia în spiritul paideia noician cu aceeaiaşi dăruire ca în perioada în care făcea box de performanţă aşa în anul 2009 în care s-au împlinit un secol de la naşterea filosofului a par -ticipat la trei conferinţe filosofice dedicate filosofului rostirii româneşti. La conferinţa de la Suceava Octavian Nicolae l-a recunoscut pe frumosul atlet de odinioară Ştefan Grosu: ,, Dum- nezeule, tu eşti acela ... mă uitam împreunnă cu Noica de departe cum alergai, cum tăiai lemne..., eraţi minunaţi cu corpurile voastre de atleţi olimpieni .. iar eu şi Noica eram deja bă- trâni, vă admiram în taină şi nu aveam curaj să ne apropiem ....aş fi vrut să fie şi prietenul meu Noica aici”. Modest fostul boxeur a căutat să schimbe subiectul: ,, Ei lasaţi .. nu eram decît nişte sportivi adolescenţi. Ne visam şi noi campioni ... dar fără antrenamementul spiritual cu cărţile noiciene nu am fi avut forţa să boxăm, să câştigăm un meci ...”.
Ştefan Grosu nu s-a limitat însă la box ci având un suflet religios s-a apropiat de mu-zica preclasică biseicească şi făcut doi ani pregătire în particular de orgă şi visa să ajungă or- ganist. Dar Nicolae Ceauşeşcu i-a distrus visul de a devein organist prin desfiinţarea clasei de orgă de la Conservatorul din Bucureşti. La 19 ani cariera lui în box a fost brusc curmată de că- tre un golan care fără motiv l-a lovit cu ranga peste mână în parcul Cişmigiu.
Obișnuiește să spună cu modestie că are deosebita onoare de a se număra printre vo -luntarii Fundaţiei Principesa urmând o veche tradiţie regală din familia tatălui meu. În amin- tirea buniicii paterne, fostă domnişoară de onoare a Reginei Maria şi discipol al Cardinalului Vladimir Ghika ( din familia princiară Ghika, mort în gulagul comunist) adăuga numele de Bak, vechi nume nobiliar transilvănean. Fiică a unui ofiţer, absolventă a pensionului de la Şcoala Centrală, bunica lui Ana Bak, a fost aleasă să facă parte din suita domnişoarelor de onoare ale reginei Maria. Copilăria lui, petrecută într-o casă veche din Chibrit, încărcată de mobillier din lemn masiv din epoca victoriană, este populată de poveşti cu trecute vieţi de doamne şi domniţe din familiile nobiliare: Berindei, Bibescu, Brătianu, Cantacuzino, Carp, Camărăşescu, Ghika, Kreţulescu, Ştirbey dar si despre copilăria regelui Mihai. De câte ori privind focul arzand în sobă, din străvechiul pat cu baldachin, nu a visat că trăia în acele vre- muri romantice şi s-a întrebat ce ar fi fost dacă roata istoriei nu s-ar fi schimbat şi monarhia nu ar fi fost înlocuită cu regimul communist? Mergea înveşmîntat în costum făcut pe co- mandă, în vizite protocolare la prietenele bunicii – bătrane doamne care mai ţineau încă tra- diţia ceaiului de la ora cinci şi care îl serveau cu şerbet şi ciocolată de casă. Din nefericire co- pilaria şi adolescenţa lui au fost întunecate de către educaţia materialist-dialectică a regimu- mului comunist dar acasă, sub călăuzirea bunicii, răsfoia vechi reviste franţuzeşti şi aprofun- da filosofia tomistă, considerată retrogradă pe atunci şi chiar învăţa să gătesc după vechi re- ţete din cărţile de odinioară. ,, O amintire dragă sufletului meu, mărturişeşte Şefan Grosu este participarea, alături de tătăl şi bunica mea, la concertul aniversar la Ateneu în 1987 sus- ţinut de către Cella Delarancea ajunsă la vârsta de 100 ani. Atunci doamna Cella Delavran- cea a spus că îi lasă pianul maestrului Dan Grigore”. De abia în februarie 2008, invitat fiind la Palatul Elisabeta la Seara de Istoria Religiilor a putut relua tradiţia regalistă a familiei Bak. Amitirile au început să îi răscolească sufletul şi a simţit-o alături, ca un înger păzitor, pe bu- nica lui, bătrana contesă, fostă domnişoara de onoare are l-a crescut în tradiţia onoarei pen- tru ţară, rege şi regină ( bunica, Ana Bak, a trecut lumea veşniciei în anul 1991 ). La aceasta Seara de Istoria Religiilor, am avut cinstea de a afla despre activitatea acestei Fundaţii chiar de la Principesa Margareta. A ajuns astfel după ce a urmat cursurile de voluntariat ţinute de către Florin Koleci, la Centrul Generaţii de la Liceul UCECOM unde i-a cunoscut coordo -natori minunati numiţi Sorin Marinescu, Victoria Creţu, Mario Demezzo . La Centrul Gene- raţii nu a cunoscut bătrâni neputincioşi ci intelectuali aflați la varsta a treia dar cu spiritul încă tânăr şi de la care a aflat că învăţatura şi dragoste de carte sunt valori perene în viaţă. Pe 25 octombrie 2008, în calitate de voluntar am avut onoarea , de a participa, cu ocazia zilei Majes- tăţii Sale, Regele Mihai, la concertul caritabil unde pianistul, de talie internaţională, Dan Gri- gore, a susţinut recital de pian. Pe 25 octombrie 2009, evenimentul s-a repetat dar concertul a fost susținut către de Orchestra de Cameră a Filarmonicii George Enescu, dirijată de către Cristian Mandeal. Fondurile strânse sunt folosite pentru ajutorarea copiilor talentaţi din fa- milii modeste.
Acest material se poate înscrie în categoria biografii prăfuite din vremuri trecute cu domnițe și domni. Într-o societate în care predomină pseudovaloarea un simplu blazon nobi- liar nu valorează nimic și nu vinde ziarul cum s-ar spune. Singura avere a lui Ștefan Gosu este un apartatament de bloc, înțesat de cărți şi onoarea blazonului nobiliar Bak.
Pe 20 februarie Ştefan Grosu-Bak face 46 de ani și privește înapoi cu mînie spre tăvă - gul istoriei care i-a distrus visul de a deveni ofițer în garda regală. A rămas cu onoarea unui vechi și dragoste pentru rege și țară dar și dorința de a ajuta, după puteri, pe cei mai săraci decăt el. Acesta e motivul pentru care ales să facă facultatea de teologie ( didactică) și parcă astfel se simte mai aproape de oameni și de Dumnezeu. Mai are totuşi puterea să viseze şi meargă pe urmele antrenorului său spiritual Constantin Noica şi vrea să urmeze un doctorat în filosofie. Priveşte cu tristeţe spre situaţia de impas a boxului românesc actual şi crede că bo- xeurii de astăzi ar avea nevoie un consilier spiritual filosof care să-i antreneze pentru victo- torie: ,, Să ştiiţi că boxul nu înseamnă doar pumni, că un boxeur nu are doar muşchii ci şi cre- ier. Nu se poate face box de performanţă fără filosofie şi teologie pentru că este nevoie şi de o disciplină spirituală şi de credinţă”.
Ştefan Grosu Bak este conştient că nu este decât un un fost boxeur şi un nobil sărac şi prăfuit şi aruncat cum spune el ,, la coşul de gunoi al istoriei”. Paideia noiciană l-a ajutat să supravieţuiască în gulagul communist dar îi este de folos şi acum în perioada postrevoluţio-nară de criză. Continuă să creadă că până la urmă dragoste de carte şi adevăratele valori se vor impune şi vor dispărea vedetele inculte şi non-valorile şi speră că va câştiga meciul de box cu destinul. În permanenţă destinul va fi adversarul din umbră dar este conştient că doar laşii aduc ca scuză pentru nereuşita vieţii lor, o soartă nedreaptă.

vineri, 9 iulie 2010

Întoarcerea Cavalerilor


În perioada 23-25 iulie 2010, cetatea medievală a Sighişoarei va fi animată pentru a XIX-a oară de Festivalul de Artă Medievală. Manifestarea din acest an are ca motto Întoarcerea Cavalerilor. Motivaţia acestui motto este dată de către participarea a treisprezece ordine cavalereşti din:
-România,
-Portugalia şi
-Cehia.
Vor mai participa formaţii de teatru medieval şi trupe de muzică medievală.
Noutatea acestui an constă în paradele zilnice urmate de retragerea cu torţe în mijocul cetăţii! Programul celor trei zile de manifestare va cuprinde:
-demonstraţii cavalereşti,
-simulări ale execuţiei publice a hoţilor de cai,
-o paradă a armelor specifice Evului Mediu,
-turniruri ale cavalerilor,
-lupte medievale şi
-dansuri medievale.
Toate aceste manifestări vor avea loc sub organizarea Asociaţiei Turistice Sighişoara şi a Primăriei locale. Demersul artistic al Festivalului va purta semnătura regizorului şi actorului Liviu Pancu! De menţionat şi o altă noutate cu care vine sărbătoare din acest an: Ansamblul din Tabor (Cehia) care organizează un festival similiar numit Tabor Meetings.
Promotorii acestui eveniment care va anima în spirit medieval vechea urbe sighişoreană au precizat că: având în vedere perioada de criză economică intrarea în cetate va avea acelaşi preţ ca şi anul trecut (zece lei) şi că s-au făcut demersuri pentru suplimentarea locurilor de cazare.
O prezenţă constantă în toţi aceşti ani este toboşarul cetăţii care vă poate căsători (re-căsători) pentru durata festivalului!
Aşadar vă aşteptăm în cetatea Sighişoarei .. spre a călători în timp în lumea domniţelor şi cavalerilor!

miercuri, 26 mai 2010

JEAN CONSTANTIN A TRECUT IN ETERNITATE

Jean Constantin a trecut in eternitate
Adriana Macsut si Stefan Grosu

Actorul Jean Costantin a incetat astazi din viata. Avea 81 de ani. Era inca plin de viata si lucra neobosit la specatacolele aniversare cu ocazia a 55 ani de cariera. Timul insa nu a mai avut rabdare.Cu cateva zile in urma se plima pe malul marii si vorbea cu prietenii lui pescarii. Desi era un actor mare .. . nu era deloc infumurat. Era un om modest .. si poate tocmai de aceea a fost foarte iubit de catre spectatori.
Filmografia sa este foarte bogata:

* Poker (2010)
* Supravieţuitorul (2008) .... Limba
* Roming (2007) .... Somali
* Păcală se întoarce (2006) .... Ţiganul klinger
* Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii (2006) .... Nea Florică
* Sexy Harem Ada-Kaleh (1999) - Ismail
* Punctul zero (1996)
* Paradisul în direct (1995)
* A doua cădere a Constantinopolului (1993) - Ismail
* Atac în bibliotecă (1992)
* Miss Litoral (1990)
* Chiriţa la Iaşi (1987)
* În fiecare zi mi-e dor de tine (1987)
* Coana Chiriţa (1986)
* Colierul de turcoaze (1985)
* Masca de argint (1985)
* Sosesc păsările călătoare (1984)
* Am o idee (1981)
* Duelul (1981) .... Limba
* Un echipaj pentru Singapore (1981)
* Iancu Jianu, haiducul (1981)
* Pruncul, petrolul şi ardelenii (1981)
* "Fin du Marquisat d'Aurel, La" (1980) (mini) TV Series .... Le fermier de Saint-Trinit
* Al treilea salt mortal (1980)
* Nea Mărin miliardar (1979) .... Mob Boss #1
* Melodii, melodii (1978) - Impresarul codoş
* Braţele Afroditei (1978)
* Expresul de Buftea (1978) - Controlor de tren
* Revanşa (1978) .... Limbă
* Eu, tu şi Ovidiu (1977) - Misică
* Împuşcături sub clar de lună (1977)
* Cuibul salamandrelor (1976) .... Jean
* Gloria nu cântă (1976)
* Toate pânzele sus (film) (1976) .... Ismail
* Zile fierbinţi (1976)
* Evadarea (1975)
* Mastodontul (1975)
* Nemuritorii (1974)
* Nu filmăm să ne amuzăm (1974)
* Explozia (1973) .... Tilică
* La Révolte des Haîdouks (1972) TV Series .... Parpanghel
* Adio, dragă Nela! (1972)
* Felix şi Otilia (1972)
* B.D. la munte şi la mare (1971) .... Patraulea
* B.D. în alertă (1970) .... Patraulea
* Brigada Diverse intră în acţiune (1970) .... Patraulea
* Haiducii lui Şaptecai (1970)
* Zestrea domniţei Ralu (1970)
* Canarul şi viscolul (1969)
* Prea mic pentru un război atât de mare (1969)
* Răzbunarea haiducilor (1968) .... Parpanghel
* Zile de vară (1968) .... Aurel
* Maiorul şi moartea (1967)
* Caïd de Champignol, Le (1965)
* Procesul alb (1965)
* Candide ou l'optimisme au XXe siècle (1961) .... Fourak
* Baron de l'écluse, Le (1960) .... Prince Sadokkan

A fost un actor complex care putea sa joace atat comedie cat si drama. In sufletele incrancenate de lupta cu greutatile cotiediene a adus zambetul. Fiecare aparitie a lui era un balsam pentru sufletul publicului care l-a iubit foarte mult. Se poate spune ca a mai murit o stea a cinematografiei si teatrului romanesc. S-a dus sa joace alaturi de pritenul lui Gheorge Dinica.. Cuvintele nu pot sa explice farmecul si carisma pe care il aducea la aparitia lui pe scena.


S-a stins din viata un actor cu har divin. Odineasca-se in pace!


http//www.9am.ro/stiri-revista-presei/LifeStar/152182/Jean-Constantin-a-incetat-din-viata.html