În accepţia lui Constantin Noica, educaţia ( adică paideia în limba greacă nu reprezin- tă nu mai o simplă formare în sistemul de învătământ tradiţional ci se constituie a fi o verita- bilă devenire ontologică, în spiriul Paideea din vechea Academie a lui Platon. Începând din anul 1975 şi până la moartea sa, sur- venită pe 4 decembrie 1987, gânditorul neoplatonician, Constantin Noica se retrage la Păltiniş spre a se dedica filosofiei. Locuinţa sa, o cabană mo - destă, se transformă treptat în loc de pelerinaj pentru tinerii insetaţi de cultură. Apare astfel un centru al dialogului socratic dintre Maestrul Noica, în calitate de mentor filosofic şi dis- polii săi care sunt însetaţi să aprofundeze valorile culturale prin educaţie, în sensul adânc de paideia în vederea devenirii întru fiinţă. Şcoala de la Păltiniş se situează din proiectul noician potrivit căruia cultura a este o modalitate de a evada din gulagul comunist şi de a merge pe drumul greu al devenirii fiinţiale după reperele paideice ale axiologiei culturale clasice.
Biografii oficiali nu ştiu totuşi că printre discipolii ei virtuali se numărau şi membrii lotului naţional de box- juniori, care pe atunci făceau cantonament în acea zonă. În perioada cantonementelor ( anii 79- 83 ) membrii lotului naţional de box juniori, Constantin Noica şi discipolii noicienii deveneau consăteni la Păltiniş. Tinerii boxeuri treceau timizi pe lângă ca- bană şi nu aveau curajul să intre dar citeau cu nesaţ oepera noiciană. Crucea culturii părea a fi mai grea decât loviturile unui meci de box dar ei aveau nevoie de un antrenor cultural-spi- ritual care să le spună: ,,aruncă-te în larg, n-ai să te îneci” care tradus în limbajul ringului aruncă-te în ring şi boxează fără teamă. Cuvintele lui Noica îi pregăteau pentru victorie. Noi- ca însuşi îi admira pe frumoşii atleţi care se antrenau la Păltiniş dar nu avea curaj să se apropie de ei.
O întâlnire emoţionantă a avut loc la Suceava pe 10 iulie 2009, la conferinţa filosofică ,, Noica după Noica” (sub coordonarea prof.univ.dr Emilia Guliciuc şi prof univ dr Viorel Gu- liciuc) între Octavian Nicolae, prietenul de suflet al Constantin Noica şi Ştefan Grosu ( fost component al lotului naţional de box juniori din acea perioadă, câştigător al Cupei Prietenia, trofeu suprem al Camionatului de box al ţărilor Socialiste de atunci). Octavian Nicolae actual- mente s-a stabilit la Păltiniş să aibă grijă de mormântul prietenului său: ,,Pentru voi Noica a fost un filosof dar pentru mine a fost un prieteen de suflet, cel mai bun prieten al meu şi stau să am grijă de mormantu lui”. Ştefan Grosu, licenţiat în teologie catolică, a continuat să stu -dieze filosofia în spiritul paideia noician cu aceeaiaşi dăruire ca în perioada în care făcea box de performanţă aşa în anul 2009 în care s-au împlinit un secol de la naşterea filosofului a par -ticipat la trei conferinţe filosofice dedicate filosofului rostirii româneşti. La conferinţa de la Suceava Octavian Nicolae l-a recunoscut pe frumosul atlet de odinioară Ştefan Grosu: ,, Dum- nezeule, tu eşti acela ... mă uitam împreunnă cu Noica de departe cum alergai, cum tăiai lemne..., eraţi minunaţi cu corpurile voastre de atleţi olimpieni .. iar eu şi Noica eram deja bă- trâni, vă admiram în taină şi nu aveam curaj să ne apropiem ....aş fi vrut să fie şi prietenul meu Noica aici”. Modest fostul boxeur a căutat să schimbe subiectul: ,, Ei lasaţi .. nu eram decît nişte sportivi adolescenţi. Ne visam şi noi campioni ... dar fără antrenamementul spiritual cu cărţile noiciene nu am fi avut forţa să boxăm, să câştigăm un meci ...”.
Ştefan Grosu nu s-a limitat însă la box ci având un suflet religios s-a apropiat de mu-zica preclasică biseicească şi făcut doi ani pregătire în particular de orgă şi visa să ajungă or- ganist. Dar Nicolae Ceauşeşcu i-a distrus visul de a devein organist prin desfiinţarea clasei de orgă de la Conservatorul din Bucureşti. La 19 ani cariera lui în box a fost brusc curmată de că- tre un golan care fără motiv l-a lovit cu ranga peste mână în parcul Cişmigiu.
Obișnuiește să spună cu modestie că are deosebita onoare de a se număra printre vo -luntarii Fundaţiei Principesa urmând o veche tradiţie regală din familia tatălui meu. În amin- tirea buniicii paterne, fostă domnişoară de onoare a Reginei Maria şi discipol al Cardinalului Vladimir Ghika ( din familia princiară Ghika, mort în gulagul comunist) adăuga numele de Bak, vechi nume nobiliar transilvănean. Fiică a unui ofiţer, absolventă a pensionului de la Şcoala Centrală, bunica lui Ana Bak, a fost aleasă să facă parte din suita domnişoarelor de onoare ale reginei Maria. Copilăria lui, petrecută într-o casă veche din Chibrit, încărcată de mobillier din lemn masiv din epoca victoriană, este populată de poveşti cu trecute vieţi de doamne şi domniţe din familiile nobiliare: Berindei, Bibescu, Brătianu, Cantacuzino, Carp, Camărăşescu, Ghika, Kreţulescu, Ştirbey dar si despre copilăria regelui Mihai. De câte ori privind focul arzand în sobă, din străvechiul pat cu baldachin, nu a visat că trăia în acele vre- muri romantice şi s-a întrebat ce ar fi fost dacă roata istoriei nu s-ar fi schimbat şi monarhia nu ar fi fost înlocuită cu regimul communist? Mergea înveşmîntat în costum făcut pe co- mandă, în vizite protocolare la prietenele bunicii – bătrane doamne care mai ţineau încă tra- diţia ceaiului de la ora cinci şi care îl serveau cu şerbet şi ciocolată de casă. Din nefericire co- pilaria şi adolescenţa lui au fost întunecate de către educaţia materialist-dialectică a regimu- mului comunist dar acasă, sub călăuzirea bunicii, răsfoia vechi reviste franţuzeşti şi aprofun- da filosofia tomistă, considerată retrogradă pe atunci şi chiar învăţa să gătesc după vechi re- ţete din cărţile de odinioară. ,, O amintire dragă sufletului meu, mărturişeşte Şefan Grosu este participarea, alături de tătăl şi bunica mea, la concertul aniversar la Ateneu în 1987 sus- ţinut de către Cella Delarancea ajunsă la vârsta de 100 ani. Atunci doamna Cella Delavran- cea a spus că îi lasă pianul maestrului Dan Grigore”. De abia în februarie 2008, invitat fiind la Palatul Elisabeta la Seara de Istoria Religiilor a putut relua tradiţia regalistă a familiei Bak. Amitirile au început să îi răscolească sufletul şi a simţit-o alături, ca un înger păzitor, pe bu- nica lui, bătrana contesă, fostă domnişoara de onoare are l-a crescut în tradiţia onoarei pen- tru ţară, rege şi regină ( bunica, Ana Bak, a trecut lumea veşniciei în anul 1991 ). La aceasta Seara de Istoria Religiilor, am avut cinstea de a afla despre activitatea acestei Fundaţii chiar de la Principesa Margareta. A ajuns astfel după ce a urmat cursurile de voluntariat ţinute de către Florin Koleci, la Centrul Generaţii de la Liceul UCECOM unde i-a cunoscut coordo -natori minunati numiţi Sorin Marinescu, Victoria Creţu, Mario Demezzo . La Centrul Gene- raţii nu a cunoscut bătrâni neputincioşi ci intelectuali aflați la varsta a treia dar cu spiritul încă tânăr şi de la care a aflat că învăţatura şi dragoste de carte sunt valori perene în viaţă. Pe 25 octombrie 2008, în calitate de voluntar am avut onoarea , de a participa, cu ocazia zilei Majes- tăţii Sale, Regele Mihai, la concertul caritabil unde pianistul, de talie internaţională, Dan Gri- gore, a susţinut recital de pian. Pe 25 octombrie 2009, evenimentul s-a repetat dar concertul a fost susținut către de Orchestra de Cameră a Filarmonicii George Enescu, dirijată de către Cristian Mandeal. Fondurile strânse sunt folosite pentru ajutorarea copiilor talentaţi din fa- milii modeste.
Acest material se poate înscrie în categoria biografii prăfuite din vremuri trecute cu domnițe și domni. Într-o societate în care predomină pseudovaloarea un simplu blazon nobi- liar nu valorează nimic și nu vinde ziarul cum s-ar spune. Singura avere a lui Ștefan Gosu este un apartatament de bloc, înțesat de cărți şi onoarea blazonului nobiliar Bak.
Pe 20 februarie Ştefan Grosu-Bak face 46 de ani și privește înapoi cu mînie spre tăvă - gul istoriei care i-a distrus visul de a deveni ofițer în garda regală. A rămas cu onoarea unui vechi și dragoste pentru rege și țară dar și dorința de a ajuta, după puteri, pe cei mai săraci decăt el. Acesta e motivul pentru care ales să facă facultatea de teologie ( didactică) și parcă astfel se simte mai aproape de oameni și de Dumnezeu. Mai are totuşi puterea să viseze şi meargă pe urmele antrenorului său spiritual Constantin Noica şi vrea să urmeze un doctorat în filosofie. Priveşte cu tristeţe spre situaţia de impas a boxului românesc actual şi crede că bo- xeurii de astăzi ar avea nevoie un consilier spiritual filosof care să-i antreneze pentru victo- torie: ,, Să ştiiţi că boxul nu înseamnă doar pumni, că un boxeur nu are doar muşchii ci şi cre- ier. Nu se poate face box de performanţă fără filosofie şi teologie pentru că este nevoie şi de o disciplină spirituală şi de credinţă”.
Ştefan Grosu Bak este conştient că nu este decât un un fost boxeur şi un nobil sărac şi prăfuit şi aruncat cum spune el ,, la coşul de gunoi al istoriei”. Paideia noiciană l-a ajutat să supravieţuiască în gulagul communist dar îi este de folos şi acum în perioada postrevoluţio-nară de criză. Continuă să creadă că până la urmă dragoste de carte şi adevăratele valori se vor impune şi vor dispărea vedetele inculte şi non-valorile şi speră că va câştiga meciul de box cu destinul. În permanenţă destinul va fi adversarul din umbră dar este conştient că doar laşii aduc ca scuză pentru nereuşita vieţii lor, o soartă nedreaptă.
