luni, 26 martie 2012

Principesa Margareta la moment aniversar





Astăzi, 26 martie 2012, mă întorc în timp în vremea copilriei şi îmi amintesc de poveştile frumoase ale bunicii mele, Ana Bak, domnişoară de onoare a Reginei Maria. Visez ce ar fi fost dacă România era regat. Sper ca visul meu să devină cât mai curând realitate.
Mi-am permis această clipă de visare pentru că astăzi este o zi specială pentru Casa Regală a României: este aniversarea Principesei Sale Margareta. Alteţa Sa Principele Radu scrie pe blog despre acest eveniment:Luni, 26 martie 2012, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare își sărbătorește ziua de naștere, ca de fiecare dată, de mai bine de douăzeci de ani încoace, zilele aniversare o găsesc pe Principesă alături de familie și de români".
(http://www.princeradublog.ro/jurnal/luni-ziua-de-nastere-a-principesei-mostenitoare/)
Mă bucur că am avut onoarea să activez ca voluntar la Fundaţia Principesa Margareta a României. Îi mulţumesc Alteţei Voastre că am avut bucuria de a mă număra printre voluntarii fundaţiei regale. Cred că de acolo, în ceruri, bunica mea este fericită că am devenit şi eu voluntar pentru că ea mi-a povestit că pentru Casa Regală a României voluntariatul este o vocaţie. Experienţa dobândită la această fundaţie m-a determinat să devin eu însumi coordonator de voluntari aşa că în anul 2011 (dedicat voluntariatului pe plan internaţional) am suţinut cursuri de formare voluntari.
Astăzi în această zi însorită de primăvară, mă închin cu respect în faţa Alteţei Sale, Principesa Margareta şi îi urez la mulţi ani cu sanătate şi fericire şi împliniri în viaţa personală, profesională şi spirtituală. Vă asigur că voi activa în continuare pentru cauza regalităţii.
Cu deosebită consideraţie Ştefan Grosu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu